Proiectul Lumea copiilor

Proiectul „Lumea copiilor” (prin programul „Școala după școală”), prin care copiii din grupul țintă (elevi cu situații slabe la învățătură, cu risc de abandon școlar, proveniți din familii monoparentale, ori cu situații precare), rămân la școală zilnic, după terminarea cursurilor, timp de 3 ore. Timp în care își fac temele, ajutați de cadre didactice, și primesc și o masă caldă. Astfel, copiii sunt încurajați să rămână în școală, sunt sprijiniți la lecții și beneficiază și de masa de prânz. Anul acesta, în program sunt incluși 60 de copii. De asemenea, s-a făcut și o grupă separată, cu 13 copii cu rezultate deosebite la învățătură, care sunt sprijiniți în obținerea unor rezultate remarcabile și pe viitor.

În semestrul I al anului școlar 2014/2015, elevii au beneficiat de rechizite, cadouri de Crăciun, o masă festivă organizată cu ocazia carnavalului „Steluțe de Crăciun” (desfășurat în incinta școlii). Copiii au primit, pe lângă alimente, numeroase bunuri materiale (articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, ghiozdane și rechizite).

INFORMAȚIE PRELUATĂ DE PE http://www.primariapantelimon.ro/scoala-primara/

Scroll to Top Sari la conținut